Antibiotice Iaşi se duce cu birouri la Kiev şi Chişinău. „În Vietnam finalizăm angajările“

Autor: Mirabela Tiron 26.02.2018

Ioan Nani, CEO al producătorului de medi­camente Anti­bio­tice Iaşi, unul dintre cei mai mari jucători de pe pia­ţa, spune că în 2017 compania şi-a atins ţintele şi că în acest an continuă dezvoltarea prin consolidarea prezenţei pe pieţele externe.

„Deschidem la Chişinău o reprezentanţă, în a doua jumătate a anului deschidem o reprezentanţă şi la Kiev, în Vietnam unde avem o reprezentanţă finalizăm angajările, deja am adus 30 de produse pe piaţa din Vietnam. Luna vi­itoa­re mer­gem în SUA pentru doi noi parte­neri distribuitori.“ El subliniază fap­­tul că în acest an compania va con­­tinua să se dezvolte pe pieţele in­ter­­na­ţionale. Astfel, dacă anul tre­cut 32% din cifra de afaceri a ve­nit de la export, în acest an obiec­tivul este ca producătorul să îşi asigure 40% din afaceri la export. Antibiotice, listat la bursă, a înregistrat vânzări de 336 mil. lei în 2017 şi un profit de 33 mil. lei.