ARGUS a înregistrat anul trecut pierderi de 9,2 milioane de lei

Autori: Dorin Oancea , Mediafax 28.02.2018

Cifra de afaceri a companiei a scăzut în anul 2017 cu 15% comparativ cu anul precedent. Scăderea este urmarea faptului că societatea nu a mai făcut comerţ cu cereale, preţul de vânzare a şroturilor a scăzut cu peste 20% în anul 2017 faţă de 2016.

Raportul arată că diminuarea cifrei de afaceri a fost dată şi de reducerile acordate marilor lanţuri de magazine, care au reprezentat 3,95% din valoare (în 2016 acestea erau reprezentate în bilanţ drept cheltuieli).

Companiea notează că reducerea pretului la şrot a dus la creşterea costului de prelucrare a uleiului. Pe piaţa uleiului îmbuteliat compania a deţinut în anul 2017 o cotă medie de piaţă de 11%.