Punct final pentru ascensiunea RCS&RDS pe telefonie mobilă? În T4/2017 Digi a pierdut pentru prima oară clienţi

Autor: Adrian Seceleanu 01.03.2018

Compania RCS&RDS, deţinută de miliardarul oră­dean Zoltan Teszari, a pierdut pentru prima oară în T4/2017 cli­enţi pe segmentul de telefonie mo­bilă, după o perioadă ne­între­ruptă de câţiva ani de creş­tere explozivă pe acest seg­ment, conform datelor dintr-o prezentare pentru investitori.

Numărul de clienţi pierduţi este unul infim - 9.000, de la 3,40 milioane la 3,391 milioane, însă reprezintă un semnal in­te­­resant, în condiţiile în care şi cifrele ANCOM privind portările indică faptul că atractivitatea reţelei Digi a scăzut în 2017. Numărul de clienţi care au plecat din reţeaua Digi în decembrie era de aproape două ori mai mare decât cel din ianuarie, în timp ce „sosirile“ - numărul de clienţi atraşi din alte reţele, erau la jumătate în acelaşi interval. Venitul mediu lunar pe client (ARPU) a crescut pe segmentul de telefonie mobilă şi date cu peste 19% anul trecut, la 4,3 euro, conform datelor Digi care este listată la bursă.