Robert Redeleanu despre cei 5 ani petrecuţi la UPC România: Am încercat să aduc mai multă combativitate şi am pus accent pe execuţie

Autor: Adrian Seceleanu 02.03.2018

Am urmărit să transform UPC într-o companie mai ofensivă pe o piaţă de telecom extrem de competitivă şi am pus accent pe execuţia strategiei în cei 5 ani în care am fost CEO şi director marketing al UPC România, a declarat Robert Redeleanu în cadrul unei întâlniri cu media înainte de a prelua poziţia de şef al subsidiarei grupului american din Polonia.

“Ce am făcut în cei 5 ani de zile: am îincercat să aduc mai multă combativitate pentru că România este o piaţă extrem de competitivă. Am vrut de asemenea să fac mai bine auzită vocea clientului în companie”, a spus Redeleanu.

“Combativitate a însemnat şi execuţie, am pus mult accent pe acest aspect” pentru că am avut un teritoriu mare de acoperit, şi a trebuit să fim atenţi la resursele disponibile şi la mutările făcute de ceilalalţi jucători din industrie, a mai spus Redeleanu.

“Am pus accent foarte mare şi pe extinderea, pe îmbunătăţirea reţelei”.

Redeleanu va prelua de la 1 aprilie poziţia de director general al subsidiarei companiei din Polonia, păstrând şi coordonarea afacerilor din Ungaria - un business anual de aproape 1 mld. dolari cu peste 2,5 milioane de clienţi.

M-am gândit mult dacă să accept poziţia din Polonia dar cred că schimbarea este bună, a spus Redeleanu. “Cred că după 5 ani de zile, dintre care 3 în poziţia de CEO, e important şi factorul de noutate. Sunt de principiu de părere că schimbarea este bună”.