Turişti surprinşi de o avalanşă în Munţii Vrancei, o persoană a dispărut şi este căutată
Autori:
Andreea Tobias
,
Mediafax
03.03.2018
Preşedintele Asociaţiei Naţionale a Salvatorilor Montani din România, Sabin Cornoiu, a declarat, pentru MEDIAFAX, că în momentul producerii avalanşei în zonă se aflau două grupuri de turişti, însoţiţi de salvamontişti.
”Un grup de turişti a trecut de avalanşă, cel de-al doilea a fost surprins. O persoană este dispărută şi căutată la această oră”, a spus Cornoiu.
Potrivit acestuia, avalanşa produsă în Munţii Vrancei, lângă Cheile Tişiţei, a fost una atipică, de scurtă durată.
”Probabil s-a desprins un bloc de zăpadă şi a angrenat crengi şi pietre. Zăpada acolo este grea, umedă”, a afirmat Cornoiu.