Rafinăria Rafo Oneşti este scoasă la vânzare cu un preţ de pornire de 60 mil. dolari, la zece ani de la închiderea activităţii

Autor: Georgiana Mihalache 13.03.2018

♦ CITR este administratorul judiciar a celebrului obiectiv economic din România.



Rafinăria Rafo din Oneşti, una dintre cele mai mari companii din domeniul petrolier din România în urmă cu 20 de ani, este scoasă la vânzare cu un preţ de pornire de 60 de milioane de dolari, potrivit unui a­nunţ al CITR, administratorul judiciar al Rafo SA.

Licitaţia va avea loc la 13 aprilie 2018, iar anun­ţul de vânzare vine după ce Tribunalul Ba­­cău a decis la finalul lunii februarie să ac­cepte planul de reorganizare al Rafo Oneşti. „Confirmă planul de reorganizare judiciară a debi­­toarei RAFO SA, cu sediul în Oneşti (…), propus de către administratorul judiciar al debitoarei, CITR Filiala Bucureşti SPRL”, se arată în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă.