Parlamentul European a purtat discuţii secrete cu reprezentanţi ai regimului nord-coreean

Autor: Andrei Ionascu 14.03.2018

O delegaţie a Parlamentului European a anunţat, miercuri, că a avut discuţii secrete în ultimii trei ani cu reprezentanţi ai regimului nord-coreean, în încercarea de a convinge Phenianul să renunţe la testele nucleare şi cu rachete balistice, relatează site-ul televiziunii France 24.

Grupul de europarlamentari a fost condus de către britanicul Nirj Deva, care a confirmat 14 întrevederi cu înalţi oficiali nord-coreeni, inclusiv cu miniştri, adăugând că este programată o întâlnire la Bruxelles în viitorul apropiat.

Nirj Deva a precizat că delegaţia Parlamentului European pentru relaţiile cu Peninsula Coreeană a "pledat necontenit pentru dialog fără precondiţii" pentru a pune capăt problemei nucleare din Coreea de Nord.

"Am avut discuţii secrete, alături de colegii mei. Acum am decis să dezvăluim public eforturile, în lumina discuţiilor propuse şîntre Donald Trump şi Kim Jong-Unţ. Ne-am întâlnit în secret cu înalţi oficiali nord-coreeni în 14 ocazii. Am înţeles preocupările lor şi ei le-au înţeles pe ale noastre. Le-am transmis în termeni clari că, dacă vor continua derularea programului cu rachete balistice şi a celui nuclear, vom ajunge la o concluzie inevitabilă, care este de neconceput", a spus Deva.

Eurodeputatul britanic susţine că delegaţia Parlamentul European a avut un rol în "dezvoltarea unor măsuri care au clădit încrederea" pentru promovarea unui dialog SUA-Coreea de Nord. Totodată, sancţiunile dure impuse de Uniunea Europeană au reprezentat "un factor important pentru decizia Phenianului de a accepta să discute, întrucât o parte dintre sancţiuni au afectat cetăţenii săraci".

Nirj Deva a mai anunţat că grupul de europarlamentari s-a întâlnit şi cu înalţi oficiali din SUA, China, Japonia şi Coreea de Sud, iar dialogul a vizat obţinerea unei "denuclearizări verificabile în Peninsula Coreeană".

La 10 martie, preşedintele american Donald Trump a precizat că discuţiile cu nord-coreenii sunt în desfăşurare pentru a stabili data şi locul întâlnirii cu liderul de la Phenian, Kim Jong-Un. Liderul de la Casa Albă a acceptat să îl întâlnească pe liderul nord-coreean până în luna mai, ca răspuns la invitaţia Phenianului.

Presa nord-coreeană nu a transmis deocamdată niciun comentariu din partea regimului de la Phenian în privinţa unei întâlniri între Donald Trump şi Kim Jong-Un. Până în prezent, niciun preşedinte american nu s-a întâlnit cu un lider nord-coreean.

Chung Eui-Yong, consilierul pe probleme de securitate al preşedintelui Coreei de Sud, a anunţat că liderul regimului de la Phenian şi-a exprimat disponibilitatea de a purta discuţii cu Statele Unite despre denuclearizare, "în cazul în care va fi garantată siguranţa regimului şi dacă ameninţările militare împotriva Coreei de Nord vor fi eliminate". Kim Jong-Un a sugerat că Phenianul nu va mai efectua teste nucleare sau balistice dacă vor fi iniţiate discuţii între SUA şi Coreea de Nord.