OMV a scos Shell din Noua Zeelandă. Un român conduce expansiunea austriecilor în noua piaţă vedetă de dezvoltare

Autor: Roxana Petrescu 19.03.2018

♦ Gabriel Selischi, unul dintre candidaţii care s-au aflat pe lista scurtă pentru şefia OMV Petrom, este managerul care conduce expansiunea grupului austriac în Noua Zeelandă şi Australia, zonă pe care OMV vrea s-o transforme într-una din pieţele-cheie pe termen lung.



„Eu sunt responsabil pentru activităţile grupului OMV în Noua Zeelandă şi Australia“, se arată pe profilul de LinkedIn al lui Gabriel Selischi, manager care din aprilie 2016 ocupă funcţia de senior vice president al regiunii Australasia.

Selischi şi-a început cariera la Petrom în toamna anului 2006, ca director de strategie.

A devenit apoi director de proiecte şi inginerie în zona de explorare şi producţie, pentru ca în 2011 să devină director peste toate activele locale de producţie ale companiei. Practic, Selischi era responsabil din această funcţie de producţia de petrol şi gaze a Petrom, onshore şi offshore, având sub coordonare 7.500 de oameni şi circa 8.500 de sonde de producţie.