Slovacia: şomajul a ajuns la 5,72%, cel mai scăzut nivel din istorie

Autor: Catalina Apostoiu 22.03.2018

Rata şomajului, de 5,72%, se situează la cel mai scăzut nivel de la apariţia Republicii Slovace moderne, potrivit Slovak Spectator. Rata şomajului a scăzut cu 0,16% lunar şi cu 2,67% anual.

Numărul celor aflaţi în căutarea unei slujbe ce pot ocupa imediat o poziţie a atins 158.444, în creştere cu 4.631 persoane lunar, dar în scădere cu 70.221 anual. Şomajul continuă să scadă în Slovacia într-o perioadă în care creşterea economică este aşteptată să accelereze la peste 4% graţiei lansării producţiei fabricii Jaguar Land Rover de lângă Nitra.