Aeroportul Otopeni: 12 curse anulate din cauza viscolului

Autor: Dan Straut 23.03.2018

„Pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti şi Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa Aurel Vlaicu, traficul aerian se desfăşoară în condiţii de iarnă. Unele zboruri au întârzieri la decolare, determinate în principal de degivrarea aeronavelor şi de intervenţiile periodice pentru deszapezire la piste, platforme şi căi de rulare, intervenţii obligatorii pentru operarea în siguranţă”, se arată într-un comunicat al CNAB.

Infrastructura aeroportuară este operaţională, fiind asigurate condiţiile pentru menţinerea suprafeţei de mişcare în condiţii optime.

Informaţii în timp real despre situaţia zborurilor pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti pot fi găsite pe pagina de web www.bucharestairports.ro.