Horia Ciorcilă, preşedintele Băncii Transilvania, deţine 4,29% din bancă, portofoliu care valorează acum 500 mil. lei, în creştere cu 34% faţă de decembrie 2016

Autor: Liviu Popescu 27.03.2018

Horia Ciorcilă, 55 de ani, preşedintele Băncii Transilvania şi unul dintre membrii fondatorii ai instituţiei de credit, deţine 4,34% din capitalul social al băncii direct şi împreună cu acţionarii BT Castorius Limited şi Thelteck Limited, echivalentul a 500 milioane de lei la preţul de luni după-masă de 2,64 lei pe acţiune, potrivit calculelor ZF pe baza raportului pe 2017 al băncii.

Spre comparaţie, la finele anului 2016 deţinerea lui Ciorcilă direct şi împreună cu BT Castorius Limited şi Thelteck Limited era de 4,29% din capitalul social, adică 373 mil. lei, potrivit calculelor ZF pe baza raportului pe 2016 al băncii şi a cotaţiei TLV de atunci. În decembrie 2017 portofoliul său valora 401 mil. lei.