Adeplast deschide în mai cele două fabrici de mortare şi polistiren de lângă Craiova

Autor: Alina-Elena Vasiliu 03.04.2018

♦ Adeplast a înregistrat în 2017 afaceri de 92 de milioane de euro, în creştere cu 20% faţă de anul precedent.



Producătorul de materiale de construcţii Adeplast, controlat de Marcel Bărbuţ, vrea să angajeze 70 de oameni în 2018 în toate platformele de producţie pe care le are în România. Compania inaugurează în luna mai două noi fabrici la Işalniţa, în apropiere de Craiova.

„În pre­zent, ope­răm cu 370 de angajaţi pe cele trei plat­forme industriale (Oradea, Ploieşti şi Roman – n. red.), iar din acest an vom mai primi în echipa Adeplast încă 70 de specialişti. Suntem în grafic cu lucrările (la Işalniţa – n. red.). În mai vom da drumul la primele capacităţi de producţie, ne ţinem de cuvânt. Acolo vom implementa cele mai noi tehnologii la nivelul întregii Europe pentru producţia mor­tarelor uscate şi a adezivilor, pre­cum şi a polistirenului expan­dat”, spune Daniel Stăncescu, CEO al Adeplast.