SIF Transilvania a vândut acţiuni în 2017 la BRD, Romgaz, Petrom, dar a cumpărat la Turism Covasna

Autor: Dan Grigore Ivan 04.04.2018
SIF Transilvania (SIF3) a vândut acţiuni pe parcursul anului 2017 din categoria celor mai valoroase zece deţineri din cadrul emitenţilor BRD, Romgaz Mediaş, Petrom şi Bursa de Valori Bucureşti. Totodată, din acelaşi segment de top zece expuneri din portofoliu, SIF Transilvania a ales în 2017 să îşi majoreze deţinerea în cadrul Turism Covasna. SIF Transilvania a vândut un pachet de peste 0,2 milioane de acţiuni BRD, rămânând cu 22,62 mi­lioane de acţiuni la finalul lui 2017, echivalentul a 3,247% din capitalul social al celei de a treia bănci din sistemul bancar românesc. De asemenea, BRD Groupe Société Générale reprezintă cea mai mare deţinere a celor de la SIF Transilvania (SIF3), echivalentul a 30% din activul net al SIF Transilvania.