Adrian Vasilescu, BNR: Întrebări care să-l încurce pe guvernatorul BNR?!?

După ce, săptămâna trecută, întreg Consiliul de Administraţie al BNR s-a întâlnit, la Senat, cu o parte a Comisiei Economice, au urmat reproşuri că guvernatorul BNR şi colegii lui din „Consiliul celor 9” n-ar fi răspuns la întrebările care i-ar fi pus în încurcătură. Un post TV a iniţiat chiar o dezbatere pe această temă, insistând asupra uneia dintre aceste întrebări-cheie: „De ce, în timpul recesiunii, deşi BNR a ratat ţinta de inflaţie, guvernatorul a primit bonus de performanţă?”… Pe scurt: nu BNR a ratat ţinta de inflaţie, ci România; iar guvernatorul BNR n-a primit niciun fel de bonus de performanţă. Voi detalia.

 

1) Întrebarea a fost într-adevăr formulată în timpul întâlnirii de la Senat. Dar nici guvernatorul, nici ceilalţi membri ai Consiliului celor 9 n-au avut însă cum să răspundă. Se fluierase sfârşitul partidei.

 

2) La BNR nici n-au existat bonusuri de performanţă în anii crizei. Au fost introduse abia în 2014, în noul sistem de salarizare, şi plătite din 2015. Un stimulent legal, acordat o singură dată într-un an, după evaluarea individuală. Şi ca recompensă pentru performanţe individuale. Dar nici guvernatorul, nici membrii CA al BNR n-au primit vreodată bonus de performanţă.

 

3) Despre ţinta de inflaţie. A fost într-adevăr ratată în anii recesiunii. Dar în condiţii specifice. Şi nu a ratat-o BNR, a ratat-o ţara.

 

Din 2000 încă, BNR a apăsat puternic pe pedala dezinflaţiei. Iar din 2004, Banca Naţională, care poartă răspunderea stabilităţii preţurilor, pentru ca mai departe să asigure stabilitatea financiară a ţării, a luat taurul de coarne şi a contrabalansat mişcarea dobânzii-cheie cu alte câteva mişcări, între care gestionarea adecvată a lichidităţii din sistemul bancar, în vederea ancorării eficiente a anticipaţiilor inflaţioniste. În plus, a asigurat menţinerea la niveluri optime, în instituţiile de credit, a ratelor rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor în lei şi, respectiv, în valută. Şi astfel, s-a închegat tandemul dezinflaţie - creştere economică.

 

Semnificativ este faptul că, în 2010, linia inflaţiei medii anuale releva în continuare stabilitatea preţurilor generale. Iar dacă linia dinamicii lunare a inflaţiei a avut o altă direcţie, determinată de două mişcări explozive, care au scos inflaţia din ritmul ce-i fusese imprimat, cauza nu este nicidecum legată de politica monetară.

 

Să ne amintim. În ianuarie 2010, o inflaţie lunară mare, de 1,68 la sută, şi-a avut cauza (singulară) în faptul că accizele la ţigări, la alcool şi la combustibil au umflat rata creşterii preţurilor. Iar în iulie 2010, când rata lunară a urcat la un nivel record, de 2,58 la sută, motivul n-a fost altul decât creşterea TVA cu 5 puncte procentuale. Rata anualizată a sărit atunci de la 4,38 la sută la 7,14 la sută. Efectul statistic al acestei creşteri (efectul de bază) a fost resimţit timp de 12 luni. S-a stins abia în iulie 2011. Dar şi până atunci, linia ce reprezintă rata medie anuală a inflaţiei, în 2010 şi în 2011, a exprimat continuitatea stabilităţii preţurilor.

 

Mai departe, după o „tranziţie” scurtă, a început o lungă etapă de dezinflaţie: de la 4,85 la sută în iulie 2011 până la 1,79 la sută în mai 2012. A fost cea mai mică inflaţie obţinută de România în 22 de ani şi una dintre cele mai scăzute inflaţii din Uniunea Europeană. După care au urmat doi ani, 2015 şi 2016, cu inflaţii negative. Facturile de consum ale populaţiei n-au mai crescut deloc. Dimpotrivă, au scăzut.

 

Decembrie 2016 a fost cea din urmă lună cu rată anualizată negativă: minus 0,5 la sută. După numai o lună, în ianuarie 2017, rata anualizată a început să urce. Şi a urcat până unde ne-am dorit: la 1,8 la sută în septembrie. Toate ţările lumii socotesc că la acest nivel, în jur de 2 la sută, mişcarea preţurilor este optimă. Dacă însă, în toamna lui 2017, inflaţia a continuat să urce şi a urcat din octombrie până în prezent, în niciun caz vinovată nu este Banca Naţională.

 

Întrebarea de mai sus, despre ratarea ţintei de inflaţiei de către BNR, ar fi avut cât de cât sens dacă ar fi existat vreo legătură între scumpirile semnalate şi politica monetară. Nici vorbă însă de aşa ceva.