ZF Live. Investiţi în România! Petre Daniel Tănase, Afaplan Engeneering: Pe investitori îi interesează să li­vreze un produs la timp. Degeaba faci investiţii dacă nu ai o estimare pentru obţinerea avizelor, pentru demararea construcţiei şi mai ales pentru punerea în funcţiune a businessului

Autor: Alexandra Cepăreanu 06.04.2018

În ultimii ani competitivitatea a crescut, iar investitorii, mai ales cei străini, au început să înţeleagă că este mult mai uşor să angajeze o firmă care deţine deja toate informaţiile de care au nevoie pentru realizarea proiectelor, a spus Petre Daniel Tănase, project manager la Afaplan Engeneering, în cadrul ediţiei speciale ZF Live „Cum să crească investiţiile în România?“.

Afaplan Engeneering se ocupă cu  activi­tăţi de inginerie şi consultanţă tehnică.  Compania a încheiat  anul 2016 cu o cifră de afaceri de 2,1 milioane de lei, potrivit ultimelor date publicate pe site-ul mfinanţe.ro.