Donald Trump avertizează Rusia că Statele Unite vor ataca Siria

Autori: Mihai Draghici , Mediafax 11.04.2018

Preşedintele american, Donald Trump, a avertizat, miercuri, Rusia că Statele Unite vor ataca Siria, din cauza unui presupus atac chimic atribuit Administraţiei Bashar al-Assad.

"Rusia a promis că va doborî toate rachetele lansate spre Siria. Rusia, pregăteşte-te, pentru că rachetele vor veni, frumoase, noi şi inteligente! Nu ar trebui să fiţi parteneri cu un Animal care îşi omoară poporul cu gaz şi se bucură de asta!", a transmis miercuri Donald Trump prin Twitter.

"Regimul sirian face lucruri pe care nimeni nu le considera posibile, în pofida investigaţiei corupte şi nesfârşite efectuate de Rusia, care consumă mult timp şi atenţie (...)", a afirmat Donald Trump.