Şantierul Naval Orşova a aprobat distribuirea unor dividende de 1,82 milioane lei, din care SIF Transilvania va încasa jumătate

Autor: Dan Grigore Ivan 16.04.2018

Acţionarii Şantierului Naval Orşova (SNO), producător de nave fluviale, au aprobat distribuirea a 1,827 mil. lei drept dividend, în condiţiile în care profitul net întregistrat de SNO a fost de 2,721 mil. lei.

Şaniterul Naval Orşova a înregistrat venituri operaţioanle de 54,69 mil. lei în 2017, în scădere cu 28% faţă de anul precedent, la un profit de 2,792 mil. lei. Rezultatul aproape simetric de anul acesta în privinţa profitului este explicat de aceeaşi viteză de scădere a cheltuilelilor în raport cu cea a veniturilor. Astfel, cheltuielile din 2017 au ajuns la 51,9 mil. lei, în comparaţie cu 72,3 mil. lei în 2016.

Capitalizarea bursieră a Şantierului Naval Orşova (SNO) este de 32,44 milioane lei (7,05 mil. euro), după ce în ultimul an acţiunile producătorului de nave fluviale au scăzut cu 6,27%, pe fondul unor tranzacţii de 1,079 milioane lei, în condiţiile în care indicele BET, referinţa bursei locale, a crescut în aceeaşi perioadă cu 14,41%.

În 2016, veniturile totale au fost de 76,9 mil. lei, de două ori mai mari faţă de anul precedent, în vreme ce costurile s-au cifrat la 73,4 mil. lei, faţă de 36,6 mil. lei. Societatea a construit 14 nave în 2016, dintre care 13 au fost livrate în afara ţării. Compania este deţinută în proporţie de 49,99% de SIF Transilvania (SIF3), urmată de SIF Oltenia (SIF5) cu 25,45% şi SIF Mutenia (SIF4) cu 13,17%, restul acţiunilor fiind împărţite de ceilalţi investitori de pe piaţa de capital de la Bucureşti.