ExxonMobil ştie deja cu ce tehnologie va scoate gazul din Marea Neagră. Studiile legate de viabilitatea comercială continuă în 2018

Autor: Roxana Petrescu 18.04.2018

Compania, care alături de OMV Petrom derulează lucrările de explorare la mare adâncime din perimetrul Neptun din Marea Neagră, spune că are schiţa de proiect, grupul petrolier american precizând că va aduce în România o tehnologie lansată la începutul lui 2017.

„Am finalizat alegerea conceptului de lucru pentru proiectul Neptun Deep din România“, se arată în raportul pe anul trecut prezentat de grupul american.