Avast Software, Bitdefenderul Cehiei, vrea să se listeze la bursa de la Londra la o evaluare de 4 mld. euro

Autor: Ioana Nita 20.04.2018

Avast Software, companie cehă specializată în furnizare de soluţii de securitate cibernetică, are în plan să se listeze la bursa la Londra în luna mai, la o evaluare de circa 4 miliarde dolari, potrivit Financial Times. Astfel, listarea Avast Software, companie sprijinită de fondul de investíţii CVC, ar putea fi cea mai mare listare a unei firme de tehnologie pe bursa de la Londra. Avast Software este echivalentul companiei locale Bitdefender, care, în urma unei tranzacţii de la fínele anului trecut, a fost evaluată la circa 600 mil. dolari. 

În ultima perioada, companiile de securitate IT au înregistrat creşteri mari, în condiţiile în care există tot multe atacuri cibernetice – de la atacul de tip ransomware care a afectat anul trecut datele a sute de mii de utilizatori din întreaga lume şi până la momentul în care reprezentanţii Apple au recunoscut că şi iPhone-urile şi iPad-urile pot fi supuse atacurilor IT.

“În ultimii 30 de ani, Avast s-a dezvoltat de la un start-up vizionar la cea mai mare companie de securitate cibernetică pe segmentul consumatorilor, cu 435 milioane de utilizatori în toată lumea.Această transformare a companiei a avut loc în condiţiile în care numărul şi tipul atacurilor cibernetice a crescut dramatic la nivel global, iar Avast a avut abilitatea de a fi mereu cu un pas înaintea acestora prin noi tehnologii şi produse”, a spus Vincent Steckler, CEO-ul Avast.

El a menţionat de asemenea că piaţa soluţiilor de securitate cibernetică este estimată să crească cu 10% anual, urmând să ajungă astfel la 21 miliarde dolari în 2021. Avast are în total aproximativ 1.700 de angajaţi la nivel internaţional, din care circa 600 lucrează în cercetare-dezvoltare. Avast nu este singura companie pe care fondul de investíţii CVC vrea să o listeze la bursă, în plan fiind şi firma spaniolă de fashion Cortefiel şi businessul de pariuri Sky Bet.