Precizie nemţească sau cum se analizează o nouă investiţie. Lidl: „După ce am construit depozitul de la Lugoj consumul de combustibil a scăzut cu 16%, iar distanţa pe ruta magazine – depozit s-a redus la 141,3 km“

Autor: Cristina Roşca 23.04.2018

Discounterul german Lidl, prezent pe piaţa locală cu peste 220 de magazine, este unul dintre cei mai mari proprietari de depozite logistice din România cu un total de peste 17 ha, toate în proprietate.

Nemţii au patru depozite logistice amplasate în diferite colţuri ale ţării, în localităţile Nedelea, judeţul Prahova (3,8 ha), Chiajna lângă Bucureşti (4,6 ha), Iernut, judeţul Mureş (4,4 ha) şi Lugoj, judeţul Timiş (4,4 ha) şi construiesc un al cincilea.