O nouă şansă sau amânarea inevitabilului? General Motors a evitat pentru moment dezastrul în Coreea de Sud după un acord cu sindicatul

Autor: Alex Ciutacu 24.04.2018

General Motors a reuşit pe ultima sută de metri să încheie un acord cu sindicatul muncitorilor pentru a evita prăbuşirea fabricilor din Coreea de Sud, potrivit CNN.

GM Coreea, care include patru fabrici de asamblare şi patru de producţie motoare, este în pierdere în ultimii ani. Unitatea a pierdut anul trecu 139 de milioane de dolari.

General Motors a anunţat că depune cerere de faliment pentru fabricile din Coreea de Sud dacă nu ajunte la un acord de reducere a costurilor cu sindicatul.

Compania va rămâne pe plan local cu 13.000 de angajaţi după ce va duce la sfârşit planul de a închide una dintre fabricile de asamblare. De asemenea, va reduce pachetele compensatorii pentru angajaţi. Închiderea fabricii şi reducerea pachetelor nu sunt legate de acord încheiat cu sindicatul.  

În Coreea de Sud, compania are 16.000 de angajaţi şi 300 de reprezentanţe. Dar compania este pe locul 3 în piaţa din Coreea de Sud, mult în spatele unor rivali precum Hyundai şi Kia, ambele deţinute de Hyundai Motors.

Cifrele furnizate de companie arată că a vândut 132.000 de maşini produse local în Coreea de Sud anul trecut, adică o cotă de piaţă de 7,4%. Prin comparaţie, Hyundai şi Kia acoperă aproximativ două treimi din piaţă.

GM a vândut şi 2.000 de automobile din modelul Cadillac în Coreea de Sud, care erau construite la fabricile din Statele Unite.

Vânzările în Coreea de Sud au fost în scădere cu 25% faţă de anul anterior.

În piaţa sud-coreeană, GM este practic al treilea cal într-o cursă în care au loc doar doi, atrage atenţia Rebecca Lindland, analist în cadrul Cox Automotive.