Avertisment: încetinirea economiei franceze ridică semne de întrebare cu privire la redresarea zonei euro

Autor: Catalina Apostoiu 30.04.2018

Datele publicate la sfârşitul săptămânii trecute cu privire la PIB-urile ţărilor din zona euro au indicat încetiniri semnificative în Franţa şi Marea Britanie, în timp ce Spania şi Austria au continuat să înregistreze creşteri solide, scrie Wall Street Journal.

Datele mixte complică deliberările din cadrul BCE şi Băncii Angliei cu privire la reducerea stimulentelor. Potrivit datelor institutului francez de statistică Insee, PIB-ul francez a avansat cu o rată sub jumătate din cea înregistrată în ultimele trei luni ale anului trecut. Investiţiile sectorului de business au încetinit pronunţat, în timp ce cheltuielile consumatorilor, motorul tradiţional al economiei franceze, au avansat, dar într-un ritm modest.

În plus, există semne că obstacolele din calea creşterii nu vor fi înlăturate curând. Din moment ce economia franceză reprezintă o cincime din întreaga activitate din zona euro, datele indică o încetinire a creşterii la nivelul zonei euro ca întreg.