Acţionarii Transgaz resping propuneri de dividend ale CA şi ale acţionarului majoritar

Autor: Dan Grigore Ivan 30.04.2018

♦ Propunerea consiliului de administraţie viza distribuirea a 296,9 milioane lei, echivalentul a 51% din profitul anului 2017.



Acţionarii transportatorului naţinonal de gaze, deţinut în proporţie de 58,5% de statul român, au respins ambele propuneri de dividende, atât pe cea înaintată de consiliul de administraţie, respectiv 25,22 lei pe acţiune, cât şi pe cea a acţionarului majoritar, de 45,38 lei.

Propunerea consiliului de administraţie viza distribuirea a 296,9 milioane lei, echivalentul a 51% din profitul anului 2017, în timp ce statul a dorit să fie îndreptate către acţionari 534,2 milioane lei, reprezentând o rată de distribuţie de 91,78%. Totodată, propunerea consiliului de administraţie era definită de un randament de aproximativ 6%, în linie cu media companiilor din BET, faţă de 11% a doua.