Veniturile fiscale în T1 au scăzut pentru prima dată din 2010 încoace. Veniturile totale ale bugetului consolidat sunt cu 2,8 miliarde de lei sub program

Autor: Iulian Anghel 02.05.2018

♦ Veniturile fiscale, cele care asigură peste 80% din bugetul general consolidat, s-au redus în T1 2018 pentru prima dată din 2010 încoace, an în care economia se afla însă în criză scăzând, pentru al doilea an consecutiv: o cădere de 0,8% după prăbuşirea de 7,1% din 2009 ♦ Veniturile statului sunt mai mici în T1 cu 4% faţă de program. ♦ Bugetul trebuia, potrivit programării, să colecteze în plus, din TVA, în T1, faţă de T1 2017 1,9 miliarde de lei şi a adus în plus doar 282 de milioane de lei.

Ultima dată veniturile fiscale scăzuseră în 2010, cu 4,9% faţă de anul precedent. Era însă criză. Acum lucrurile sunt cu totul schimbate. Economia este la vârful ciclului economic, cu o creştere de 6,9% anul trecut şi cu una aşteptată în acest an de 5-6%. Veniturile bugetului general consolidat au crescut în T1cu 11,5% faţă de T1 2017, dar veniturile fiscale au suferit un recul neaşteptat – minus 1,5%, după o cădere de 9,5% în martie faţă de martie 2017.