Valentin Popoviciu, vicepreşedinte al RCS&RDS: Ne dorim ca Guvernul României şi ANCOM să lanseze cât mai repede licitaţia pentru spectrul radio 5G

Autor: Adrian Seceleanu 03.05.2018

Organizarea cât mai rapidă de către Guvernul României şi ANCOM a licitaţiei de vânzare a spectrului radio necesar pentru dezvoltarea pe scară largă a tehnologiei 5G ar fi benefică pentru industrie pentru că ar oferi operatorilor timp să se pregătească, a declarat Valentin Popoviciu, vicepreşedinte al RCS&RDS în cadrul unui eveniment orgamizat de operator împreună cu furnizorul de echipamente şi servicii Ericsson.

„Cu cât se organizează mai repede licitaţia 5G cu atât mai bine. Dorim aceste licitaţii cât mai curând pentru a avea aceste capabilităţi pentru consumatori”, a declarat Popoviciu, răspunzând unei întrebări adresate de ZF.