SUA ar putea impune restricţii firmelor tech chineze pe fondul temerilor privind securitatea naţională

Autor: Catalina Apostoiu 04.05.2018

Administraţia americană ar putea lua măsuri de restricţionare a capacităţii unor companii chineze de a comercializa echipamente telecom în SUA pe baza îngrijorărilor privind securitatea naţională, relatează Wall Street Journal.

O astfel de decizie ar reprezenta o escaladare semnificativă a conflictului în creştere dintre SUA şi China privind sectorul tech şi al telecomunicaţiilor. Printre firmele afectate s-ar putea număra Huawei Technologies şi ZTE, doi dintre cei mai mari producători de echipamente de telecomunicaţii din lume.