Cum l-am iubit pe Marx

Autor: Iulian Anghel 08.05.2018

Motto:

Când te-am cunoscut Cristina aveai părul frumos rău

Şi-o floare de măr îţi statea bine în par

Cand ne-am desparţit Cristina aveai părul frumos rau

Şi-o floare de măr ţi-a căzut din par

Când se lasă seara peste Bucureşti

Eu mă uit la tine şi vad ca nu eşti (Cântec de mahala)

Sunt uluit cât de mulţi pui are Marx în România. M-am certat cu vreo doi dintre ei, cu ocazia naşterii acestui mare mort, unul dintre ei profesor universitar la o facultate de ştiinţe politice.

Promit să nu mă mai cert. Dacă şeful Comisiei Europene a simţit nevoia să-l celebreze, la 200 de ani de la naştere, dacă oraşul german în care s-a născut i-a dezvelit o frumoasă statuie cât Casa Poporului, dăruită de China comunistă, de ce m-aş mira?

Asta nu mă împiedică să povestesc. De Marx m-am despărţit aşa.

În anul 1990 trăiam în Galaţi. Tânăr, frumos, ce vremi. Se făceau alegeri, chestii, trestii, trufandale, lumea era bucuroasă, scăpase de comunism. În faţa sediului FSN (actualul PSD) din centrul oraşului se strângeau semnături pentru interzicerea PNL şi PNTCD şi pentru alungarea lui Raţiu şi Coposu din ţară. Buluc de lume semna. Ca toţi ceilalţi, îl iubeam pe Ion Iliescu şi, evident, şi eu buluc peste toţi ceilalţi să văd ce e, ca să nu ne fure bagabonţii ţara.

Când să semnez mă loveşte o măciucă în cap: mai omule, stai aşa, da parcă nu-i normal! Adică de ce să fie daţi afară? Nu-mi predase nimeni democraţie, ci Marx, habar nu aveam ce înseamna libertatea. Făcusem un liceu în care se învaţa şi ceva economie, de acolo îl stiu pe Marx, Ricardo sau Smith. Desigur, mai apoi m-am întâlnit cu ei şi la alte baluri.

Aflu acum că nu-s destul de dus la şcoală şi că nu l-am învăţat bine pe Marx.

Mai aflu, apoi, că sunt decreţel şi că nu e bine sau nu e suficient că am fost, în vremea studenţiei şi multă vreme mai apoi un protestatar model şi toată viaţa am rămas aşa, cu orice risc – ma rog, aici e din top – pentru ca nu sunt cool. Şi aflu asta de la un partid pe care eu îl votez de 20 de ani! De la un partid pe care eu şi alţi tâmpiţi ca mine l-am făcut să existe pentru că, într-o vară din 1990, am refuzat să semnăm pentru interzicerea lui.

Credeam ca m-am despărtit de Marx şi n-o să-l mai văd prin preajmă în viaţa asta, dar mă uit în jur şi m-am înşelat amar. Şi, prosteşte, îmi dau seama: Marx nu trebuie aruncat la gunoi, ci trebuie predat în şcoli.

Pentru ca Marx nu este “Capitalul” cum cred cei mai mulţi. Marx nu este “Manifestul partidului comunist”, cum cred apostolii lui. Marx este extremismul în formă pură. Marx este judecata neechilibrată ce conduce la dezastru. Marx este infernul extremismului, ura faţă de ceea ce este celălalt.

Vreau şi eu să ştiu. Cum judecaţi asta: „Noi purtăm război contra tuturor ideilor proeminente de religie, stat, ţară, patriotism.” Cui îi aparţine această frază?

Eu nu înţeleg atunci. Voi vă bateţi în piept de cât de patrioţi sunteţi şi apoi îl pupaţi pe bot pe Marx? Voi ieşiţi la mitingul profamilia nu ştiu de care şi apoi îl plângeţi pe Ceauşescu care a prigonit religia ca nimeni altul, în numele ideilor lui Marx?

L-am citit pe Marx cu creionul în mână şi cu fişe de lectură. Îmi reproşează ieri un profesor de stiinţe politice: “Nu l-aţi citit sistematic!” Auzi! Nu l-am citit sistematic pe Marx!

Marx nu este despre comunism.

Marx nu este despre libertăţi.

Marx nu are de-a face cu economia decât dacă vorbim despre economia urii.

Marx este nu de stânga cum credeţi. Marx este de stânga şi de dreapta, la extreme. Oameni care spun că cine nu e cu noi este împotriva noastră. Şi atunci trebuie lichidaţi. Marx a făcut pui celebri, premii Nobel pentru literatură. Sartre – l-am iubit şi l-a admirat ani în şir! Şi pentru că în revoltele studenţeşti din 1968 se căţără pe statui. Să-l cităm: „Cei care se opun comunismului trebuie lichidaţi. Nu e de ajuns să-i băgăm în închisoare, pentru că din închisoare mai pot să iasă. Trebuie împuşcaţi.” Şi au fost. Mii, zeci de mii, milioane. Sartre a ştiut despre Gulagul sovietic înaintea multora. Nu a suflat o vorbă, ca sa nu-i strice somnul de veci al lui Marx. Sartre, prin influenţa pe care o avea, şi avea o influenţă imensă, putea salva oameni, nu ştiu câţi. Nu a făcut nimic de dragul lui Marx. De fapt nu a lui Marx, ci a extremismului lui: Nu există idei, ci Ideea. Nu există adevăruri, ci Adevăr. Nu există raţiuni, ci Raţiunea. Nu există nimic în afară de ce cred Eu! Dacă nu credeţi ca mine, ne revedem în Iad.

Vedeţi...

Marx este un mort pe care voi îl ridicaţi în slăvi pentru că construcţia voastră este bolnavă. Marx este o greşeală de programare. În momentul în care un program este prost, îl întrerupi. Il duci în muzeu şi-l predai elevilor: “Aşa nu, copii!”

Marx nu trebuie uitat, da. Dar trebuie predat aşa:

“Dragi copii. Marx zicea ca cine nu e de acord cu el, în tot ce zice el, trebuie strâns de gât. Eu sunt Marx. Ia spuneţi voi la moşu: sunteţi de acord să ne jucăm de-a Marx?”