Controale pe piaţa gazelor: ANRE a aplicat 23 de amenzi în valoare de peste 1 milion de lei

Autori: Dorin Oancea , Mediafax 08.05.2018

Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei a aplicat sancţiuni contravenţionale pentru 23 de fapte, cuantumul însumat al acestora fiind de 1.050.000 lei, arată un comunicat al autorităţii.

Controalele au vizat , pe de o parte, îndeplinirea obligaţiilor legale de echilibrare fizică a sistemului naţional de transport al gazelor naturale, iar, pe de altă parte, îndeplinirea obligaţiiilor legale de asigurare a cantităţilor de gaze naturale necesare consumatorilor, în conformitate cu contractele de furnizare încheiate.

Amenzile aplicate de ANRE agenţilor economici constituie, în totalitate, venit la bugetul de stat, precizează comunicatul.