Optima a făcut 16 milioane lei din outsourcing în 2017

Autor: Ioana Nita 14.05.2018

Optima, companie specializată în fur­nizarea de servicii IT în regim outsourcing, cu capital majoritar românesc, a înregistrat în 2017 o cifră de afaceri de 16 milioane lei, cu 20% mai mare faţă de 2016.

„Creşterea s-a făcut cel mai mult pe baza clienţilor existenţi, dar mai ales pe consolidarea centrelor locale (Iaşi şi Braşov), care şi-au asumat dezvoltarea de proiecte noi”, a spus Daniel Mereuţă, directorul general al Optima. Pentru anul în curs, compania are în plan să ajungă la afaceri de 20 milioane lei. „În prezent culegem roadele extinderii în ţară şi creştem pe baza portofoliului actual de clienţi, dar continuăm să adăugăm şi clienţi noi. Spre exemplu, chiar în acest moment suntem în curs de demarare a unui nou proiect cu o instituţie din zona bancară”, a adăugat el.