Adrian Vasilescu, BNR. Inflaţia: cine stârneşte viituri şi cine ridică stăvilare ca să le potolească

Autor: Adrian Vasilescu 16.05.2018

De unde vine inflaţia? Această întrebare, care a devenit obsedantă pentru societatea românească în împrejurările actuale, când în spaţiul nostru public informaţiile-semnal se lovesc de zgomotul informaţional, are parte de prea multe răspunsuri care nu seamănă între ele, unele fiind diametral opuse. De aici – o derutantă confuzie. Criticii de serviciu ai Băncii Centrale, de exemplu, promotori ai unor opinii de genul „inflaţia o face politica monetară” sau „masa monetară în creştere este inflaţionistă”, opinii contrazise de realitate, au mers cu exagerările atât de departe încât marţi dimineaţă am citit o aşa-zisă analiză în care se sublinia negru pe alb nu doar că BNR face inflaţie, ci mult mai mult!... Că BNR s-ar fi înţeles cu Guvernatorul să facă inflaţie pentru ca, mai departe, inflaţia… să mănânce creşterea salarială.

Oamenii văd, citesc şi… unii cred. Chiar sunt mulţi cei care cred. Uneori doar pentru că au încredere în cuvântul scris. Sau în ce se spune la televizor…

Şi aşa s-a ajuns să aud un formator de opinie care vine la televizor şi spune: „Ce e în banca asta? Cum e posibil să se urce dintr-o dată şi dobânda şi inflaţia?“…  Păi, inflaţia şi dobânda sunt doi indicatori complementari. Cât timp inflaţia a stat cuminte cam trei ani, n-a avut niciun motiv Banca Naţională să ducă dobânda sus. S-o ducă aşa, fără rost. Când însă preţurile au luat-o la deal, în octombrie 2017, nu a existat un dig mai puternic în faţa acestui val de inflaţie decât dobânda de politică monetară a BNR; lângă care au fost ridicate şi alte diguri: gestiunea lichidităţii, rezervele minime obligatorii...

Dezbaterile de opinii când opiniile nu au în spate decât închipuiri n-au niciun rost. Şi nu fac altceva decât să ducă societatea în confuzie. Iar multe dezbateri, mai exact dispute de opinii privind inflaţia, sunt chiar periculoase. Pentru că formează o imagine falsă în societate. Când, în 2014, în dinamica inflaţiei au apărut cifre ce exprimau o mişcare calmă a preţurilor, am scris în această rubrică un comentariu intitulat „Premieră! Nicio întrebare despre inflaţie”. Şi mult timp, când inflaţia n-a mai galopat cam trei ani, iar vreo doi ani a fost negativă, nimeni nu s-a mai interesat la Banca Naţională în legătură cu mersul inflaţiei. Din octombrie 2017 însă, când inflaţia şi-a arătat din nou colţii, au fost reluate întrebările… Şi criticile, multe venite din partea acelora ce au crezut şi cred că pentru inflaţie e vinovată Banca Naţională. Puseul inflaţionist care a început la 1 octombrie 2017, şi continuă încă, e de fapt un serial. Un serial cu mai multe episoade, semănând unele cu altele de parcă ar fi trase la şapirograf. Episodul I reflectă întâmplări din trimestrul al patrulea din 2017. Deschis de un şoc inflaţionist. În octombrie. Apoi au urmat două luni, noiembrie şi decembrie, cu inflaţie în proces de calmare. Episodul II cuprinde întâmplări din trimestrul unu din 2018. Cu acelaşi scenariu: ianuarie – şoc inflaţionist. Apoi două luni, februarie şi martie, cu inflaţii în proces de calmare. Episodul III la fel: aprilie – şoc inflaţionist. Apoi… Vom vedea dacă mai şi iunie vor fi luni cu inflaţie în proces de calmare. Probabil că vor fi…

Cauzele primordiale ale şocurilor inflaţioniste din octombrie 2017, ianuarie şi aprilie 2018 au fost în mare cam aceleaşi: intervenţiile autorităţilor de reglementare, care au scumpit semnificativ energia electrică, energia termică, gazele naturale sau au majorat accizele la combustibili ori la tutun. Acestea au fost viiturile. Dacă au fost necesare ori nu, dacă au fost făcute la timpul lor sau în momente nepotrivite… e treaba instituţiilor de reglementare să ofere societăţii româneşti explicaţiile cuvenite.

Treaba Băncii Naţionale a fost şi este să ridice stăvilare în faţa acestor viituri, în momentele cele mai potrivite, folosind în cel mai înalt grad de eficienţă dobânzile la facilitatea de depozit şi la facilitatea de creditare, dobânda de politică monetară sau gestionarea (adecvată sau fermă, după caz) a lichidităţii din sistemul bancar. Aşa a şi făcut BNR, dovadă că fiecare şoc inflaţionist, produs în prima lună a fiecăruia dintre cele trei trimestre, a fost urmat de câte două luni în care stăvilarele ridicate de Banca Naţională au potolit inflaţia.

Sigur, exegeţii mi-ar putea reproşa că sunt într-o gravă eroare, cunoscut fiind faptul că de regulă măsurile de politică monetară nu produc efecte instantaneu; uneori rezultatele apar după multe luni, alteori chiar după un an sau doi. Numai că dincolo de efectele cu caracter obiectiv, măsurabile în raport cu modelul econometric folosit, măsurile de politică monetară produc şi efecte cu caracter subiectiv. Efecte psihologice. Or, tocmai astfel de efecte (cu caracter subiectiv) au produs stăvilarele ridicate de Banca Naţională. Despre acest tip de efecte – pe larg în comentariul de săptămâna viitoare.