Cum plănuieşte Starbucks să câştige piaţa din China? Va deschide câte un magazin la fiecare 15 ore pentru următorii 4 ani

Autor: Alex Ciutacu 20.05.2018

Starbucks a anunţat un plan curajos care are ca scop triplarea veniturilor din China în următorii cinci ani, într-un moment în care majoritatea corporaţiilor americane se tem că tensiunile comerciale dintre SUA şi China le-ar putea încurca planurile de extindere în a doua cea mai mare economie din lume, potrivit Fortune.

Starbucks plănuieşte să treacă prin conflictul comercial concentrându-se pe angajaţii din China şi pe baza de clienţi, a transmis Kevin Johnson, CEO-ul companiei.

Gigantul cafelei a expus un plan prin care atacă supremaţia KFC în cursa de a deveni lanţul din sectorul alimentar cu cea mai rapidă extindere pe piaţa din China.

Compania plănuieşte să deschidă câte o nouă locaţie Starbucks la fiecare 15 ore până în 2022 pentru a-şi atinge acest scop. Plănuieşte să ajungă la 6.000 de locaţii pe piaţa din China până în 2022, comparativ cu ţinta anterioară, de 5.000 de cafenele până în 2021.

„China oferă o gamă largă de oportunităţi”, a declarat Johnson. „Nu putem controla ce se întâmplă la nivel geopolitic. Nu suntem imuni acestor schimbări, dar abordăm o perspectivă de creştere pe termen lung”.

Votul de încredere vine în contextul în care peste 120 de companii americane şi grupuri de business se aliniază pentru a se opune planului administraţiei Trump de a impune tarife pe bunuri chinezeşti în valoare de 50 de miliarde de dolari.