Jurnal bursier 16 mai 2018: „Grosul” raportărilor trimestriale s-a consumat, dar bursa scade cu 1,2%

Autor: Liviu Popescu 17.05.2018

Indicele principal BET s-a diminuat miercuri cu 1,2% în a patra şedinţă consecutivă de scădere pe un rulaj de tranzacţionare de circa 25 milioane de lei, la jumătatea faţă de media anului 2018.

Cea mai mare parte a raportărilor financiare s-a consumat în contextul în care multe dintre companiile din structura indicelui au raportat pe 15 mai 2018 rezultatele financiare, ceea ce probabil le-a dat investitorilor indicii despre evoluţia financiară până la finele acestui an.