Război pe faţă: Marea Britanie nu îi prelungeşte viza miliardarului Roman Abramovich, proprietar al clubului Chelsea

Autor: Alex Ciutacu 20.05.2018

Marea Britanie nu i-a prelungit viza oligarhului Roman Abramovich, patronul rus al echipei de fotbal Chelsea, după ce a expirat luna trecută, potrivit celor patru surse citate de Financial Times.

Abramovich, al 13-lea cel mai bogat om din Marea Britanie, potrivit Sunday Times, cu o avere de 12,5 miliarde de dolari, a părăsit Marea Britanie după ce viza sa de investitor a expirat şi nu a participat la finala cupei FA pe care Chelsea a câştigat-o cu scorul de 1-0.

În plus, Abramovich nu a depus mărturie săptămâna trecută în disputa legală dintre cei doi oligarhi ruşi, Oleg Deripaska şi Vladimir Potanin.

David Davidovich, un asociat al companiei Millhouse, deţinută de Abramovich, a transmis că oligarhul este în Elveţia, pregătindu-se să fie capul apărării într-un caz separat.

„S-a întâmplat ceva cu viza lui. Nu ştiu exact ce şi nici ei nu ştiu. Sperăm să se rezolve curând”, a transmis un alt investitor rus pentru publicaţia americană.

Autorităţile au refuzat să comenteze. „Nu comentăm situaţiile individuale”, a transmis ministrul securităţii, Ben Wallace.

Roman Abramovich şi-a construit averea în anii 90 din petrol şi gaze şi a devenit proprietarul companiilor care deţin clubul Chelsea în 2003.