Avertismentul consultanţilor: Afacerile de familie vor dispărea dacă nu reuşesc să facă succesiunea către următoarea generaţie
România se află la început în ceea ce priveşte businessurile de familie şi odată cu trecerea timpului antreprenorii îşi pun problema schimbului de generaţii la conducerea companiilor. Procesul succesiunii poate fi unul crucial pentru o companie de acest tip pentru că, dacă schimbul între generaţii nu se va realiza cu succes, atunci acea afacere va dispărea, sunt de părere consultanţii.
„Succesiunea este una dintre principalele probleme cu care se confruntă antreprenorii şi este bine de ştiut că dacă nu este făcută cum trebuie, atunci businessul moare. Afacerile de familie din întreaga lume întâmpină aceleaşi probleme, însă ceea ce este diferit în UK faţă de România este faptul că în UK avem o istorie mai mare a businessurilor de familie“, a spus Chris Bell, Tax Director în cadrul companiei de consultanţă PwC UK.