Germania: creştere accentuată a inflaţiei în mai pe fondul avansului preţurilor energiei

Autor: Catalina Apostoiu 01.06.2018

Inflaţia din Germania a urcat în mai la o rată nemaiînregistrată în mai bine de un an pe fondul creşterii puternice a preţurilor energiei, notează Financial Times. Preţurile de consum au urcat cu 2,2% în mai faţă de luna similară a anului trecut, rată similară cu cea înregistrată în februarie 2017.

Economiştii anticipaseră o creştere de 2%. Preţurile energiei au înregistrat o creştere anuală de 5,2%, pe fondul avansului puternic al preţurilor petrolului. Şi preţurile alimentelor au urcat puternic, la un ritm anual de 3,5%.