Acţiunile italiene cresc după ce fricile investitorilor s-au mai estompat

Autor: Dan Grigore Ivan 01.06.2018

Piaţa de capital italiană a reuşit în ultimele două zile să afişeze aprecieri, după o perioadă dură, în care indicele FTSEMIB, referinţa bursei milaneze, a pierdut peste 10% în două săptămâni.

Scăderile au venit pe fondul incertitudinilor din Cizmă, coroborate cu un teren financiar-bancar vulnerabil. Carlo Cottarelli, premierul interimar desemnat de preşedintele italian, a anunţat că mai mare nevoie de timp pentru formarea cabinetului, acutizând astfel starea tensionată din Italia, în vreme ce guvernatorul băncii centrale a avertizat asupra riscului de pierdere a încrederii din partea investitorilor.