Bomba nopţii pe piaţa bancară: Revin discuţiile despre o fuziune între Societe Generale şi UniCredit. Europa are nevoie disperată de giganţi bancari în faţa competiţiei cu Statele Unite şi China

Autor: Ştefan Stan 04.06.2018

Banca italiană UniCredit ia în calcul o fuziune cu Societe Generale din Franţa, într-o mişcare care ar combina două dintre cele mai mari instituţii financiare europene, scrie Financial Times.

CEO-ul UniCredit Jean Pierre Mustier, care este francez şi a lucrat pentru SocGen, a dezvoltat această idee de mai multe luni, potrivit FT. Directorii SocGen de asemenea au studiat posibilitatea unei fuziuni.

Discuţiile legate de o asemenea fuziune sunt într-un stadiu incipient, iar climatul politic agitat din Italia s-ar putea dovedi un impediment major. Situaţia politică din Roma deja a dus la extinderea orizontului de timp pentru un potenţial deal, faţă de 18 luni cât era vehiculat iniţial. 

SocGen, a doua cea mai mare bancă franceză, a avut pe masă combinarea celor două entităţi în ultimul deceniu şi jumătate. Chiar şi în eventualitatea demarării planurilor de fuizune, potrivit FT, băncile nu vor fi gata pentru mutare cel puţin încă un an.

De cealaltă parte, UniCredit, cea mai mare bancă italiană după active, a luat în considerare anul trecut o fuziune cu banca germană Commerzban. Subiectul consolidării sistemului bancar european a fost unul dintre cele mai în vogă topicuri din ultima perioadă, în consiţiile scăderii puternice a dobânzilor şi erodării profiturilor, dar şi în faţa competiţiei crescute din SUA şi China. 

Grupul italian UniCredit a ra­por­tat pentru primul trimestru (T1) din 2018 un profit de 29 mil. euro din opera­ţiu­nile din România, în creştere cu 38,3% faţă de câştigul con­solidat în­registrat în aceeaşi pe­rioadă din 2017, potrivit re­zul­tatelor finan­ciare anun­ţate la Milano. 

Pe piaţa locală, UniCre­­dit Bank ocupă locul cinci în topul după active. Profitul operaţional al UniCredit în România a ajuns în T1/2018 la 56 mil. euro, în creştere cu 9,2%.

Grupul italian UniCredit, a anunţat o majorare a profitului net pe România cu 20%, până la 88 mil. eu­ro anul trecut comparativ cu 2016, con­form rezultatelor publicate la Milano.

Anul trecut, BRD, controlată de Societe Generale, a reuşit să obţină pe piaţa locală un profit net record de 1,38 mld. lei, cel mai bun rezultat anual al băncii. Câştigul din 2017, influenţat de creşterea veniturilor, controlul costurilor şi eliberarea de provizioane, a fost aproape dublu faţă de nivelul din 2016. Profitul brut a fost de 1,63 mld. lei.

BRD-SocGen, a treia bancă de pe piaţa locală după active, a obţinut în primul trimestru (T1) un profit net de 392,4 mil. lei, în creştere cu 27,8% faţă de câştigul raportat pentru aceeaşi perioadă de anul trecut.

Venitul net bancar a urcat la sfârşitul primelor trei luni din acest an până la 680 mil. lei, cu 13,2% peste nivelul din T1 2017, iar cheltuielile operaţionale ale băncii au scăzut uşor, cu 0,5%, până la 364 mil. lei. Pe de altă parte, costul net al riscului a rămas pozitiv, totalizând la nivel de bancă 150 mil. lei.

 

Mutare fără precedent: Grupul Société Générale se retrage din şase ţări din Europa Centrală şi de Est, iar o parte din business va fi vândut ungurilor de la OTP. Francezii se retrag şi din Republica Moldova

Banca franceză Société Générale se retrage din şase ţări din zona Europei Centrale şi de Est, potrivit EU Scoop, care citează publicaţia bulgară Capital.bg.

Decizia se aseamănă cu cea a Telenor, un alt nume mare din industria bancară care a ales să se retragă din Bulgaria şi din restul zonei Europei Centrale şi de Est, Société Générale a decis să se concentreze pe alte părţi ale busienss-ului şi să-şi vândă subsidiarele din Bulgaria, Macedonia, Albania, Serbia, Muntenegru şi Moldova.

Capital.bg a raportat retragerea, argumentând că grupul francez nu este mulţumit de rezultatele înregistrate în aceste pieţe, încât nu sunt lideri în regiune. Business-ul din Bulgaria va fi vândut către grupul bancar OTP, care a refuzat să comenteze pentru publicaţia bulgară. Un alt posibil cumpărător este fondul de investiţii Apollo Global Management.

Braţul din Bulgaria al Société Générale va veni la pachet cu alte cinci ţări – Albania, Macedonia, Muntenegru, Serbia şi Republica Moldova. Acete pieţe au devenit suprasaturate şi neatractive în acest moment pentur grupul francez, încât băncile acestuia nu sunt în top 3 în niciuna dintre aceste ţări.

Société Générale este prezent în România prin BRD, care a fost cea mai profitabilă bancă din România în 2017, cu un profit net record de 1,38 miliarde de lei. BRD-Soc Gen este a treia bancă după piaţa locală după active şi a contribuit în 2017 cu 424 de milioane de lei la bugetul de stat, după cum a declarat François Bloch, CEO al băncii, potrivit ZF.