ROBOR-ul consemnează o nouă creştere şi ajunge la maximul ultimilor 4 ani

Autori: Dorin Oancea , Mediafax 06.06.2018

Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobânda variabilă, a crescut miercuri la 2,87%, de la 2,85% cât înregistra marţi, valoare care nu a mai fost atinsă din septembrie 2014.

Indicele ROBOR la 6 luni, utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, a crescut la 2,98%, de la 2,96%.

Indicele ROBOR la 9 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase de către băncile comerciale de la alte bănci comerciale pentru o perioadă de nouă luni, a crescut la 3,03% de la 3,01%.

Indicele ROBOR la 12 luni a crescut la 3,08%, de la 3,06%.

ROBOR reprezintă rata medie a dobânzii la care bancile româneşti se împrumută între ele în lei. Indicele se stabileşte zilnic ca medie aritmetică a cotaţiilor practicate de 10 bănci selectate de Banca Naţională.