Datele detaliate privind evoluţia PIB în T1 arată că motoarele creşterii de 4% au fost industria şi comerţul
Datele detaliate privind contribuţia la creşterea PIB de 4% de pe primul trimestru arată că aproape toate ramurile economiei au avut contribuţii pozitive, cele mai importante fiind industria şi comerţul, potrivit Institutului Naţional de Statistică.
Astfel, activitatea din industrie a avut o creştere de 4,4% în T1, iar ţinând cont de ponderea sa de 23% din PIB a dus la o contribuţie de un punct la creşterea economică.
În acelaşi timp, segmentul de comerţ, repararea autovehiculelor şi motocicletelor, transport şi hoteluri şi restaurante s-a majorat cu 4,1% în primele trei luni, având o pondere de 20% la formarea PIB şi o participare de 0,8% la creşterea PIB.
Informaţiile şi comunicaţiile au o pondere de 5,9% la formarea PIB şi au contribuit în primele trei luni cu 0,3 puncte la creşterea economică, similar cu administraţia publică, învăţământul, sănătatea şi apărarea, sector care deţine însă o pondere de 14,7% în calculul PIB.
Agricultura, cu o pondere de 1,9% la formarea PIB, a contribuit cu 0,1 puncte la creşterea de 4%.
Din punctul de vedere al utilizării PIB, creşterea s-a datorat, în principal cheltuielii pentru consumul final al gospodăriilor populaţiei, al cărei volum s-a majorat cu 5,4%, contribuind cu 3,4% la creşterea PIB, şi formării brute de capital fix (investiţiile), al cărei volum s-a majorat cu 4,8%, contribuind cu 0,8% la creşterea PIB.
Potrivit INS, consumul populaţiei a avut în T1 o pondere de 72,9% la formarea PIB, în timp ce investiţiile de doar 17,3%.
O contribuţie negativă la creştere a avut-o exportul net (-0,6%), consecinţă a creşterii mai accentuate a volumului importurilor de bunuri şi servicii comparativ cu cel al exporturilor de bunuri şi servicii.
În primele trei luni din 2018, Produsul Intern Brut a fost de 176,7 miliarde lei preţuri curente, în creştere, în termeni reali, cu 4% faţă de trimestrul I 2017.
Ajustat sezonier, PIB-ul s-a cifrat la 222,72 miliarde lei preţuri curente, menţinându-se, în termeni reali, la acelasi nivel cu trimestrul IV 2017 şi în creştere cu 4,2% faţă de trimestrul I 2017.