De ce nu va participa ministrul Justiţiei Tudorel Toader la mitingul PSD de sâmbătă, din Capitală: „Cred că am răspuns la întrebare”

Autor: Adriana Mit 08.06.2018

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat, vineri, la Arad, că nu va participa la mitingul PSD de sâmbătă, organizat în Bucureşti, pentru că va fi la Iaşi până duminică, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Întrebat de către un jurnalist dacă va participa la mitingul PSD din Bucureşti, de sâmbătă, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat, vineri, la Arad, în cadrul unei conferinţe de presă, că are un alt program.

“Bună întrebare! PSD-ul organizează miting, dar participanţii vor fi probabil cei care doresc să participe sau cei care sunt solicitaţi să participe. Eu, astăzi, (n.r. vineri) voi pleca la Iaşi, unde voi rămâne până duminică. Voi fi la Facultatea de Drept din Iaşi, unde îmi continui activităţile de profesor, dar şi de rector suspendat din funcţie. Prin urmare, cred că am răspuns la întrebare”, a afirmat Tudorel Toader.

Mitingul organizat de PSD va avea loc sâmbătă, 9 iunie, începând cu ora 20.00, în Piaţa Victoriei.