Exporturile de bunuri au crescut cu 9,7% în primele patru luni din an, aproape cât importurile. „Deficitul balanţei comerciale, alături de cel al forţei de muncă, reprezintă cea mai mare problemă a României.”

Autor: Adelina Mihai 12.06.2018

România a exportat bunuri în valoare totală de 22,2 mi­liarde de euro în primele patru luni din acest an, în creştere cu 9,7% faţă de perioada simi­lară din 2017, arată datele Institutului Na­ţional de Statistică. În acelaşi timp, im­porturile de bunuri au cumulat 25,9 miliarde de euro în perioada ianuarie – aprilie 2018, în creştere cu 10% faţă de perioada similară a anului anterior. Prin urmare, deficitul comerţului exterior cu bunuri a ajuns la 3,7 miliarde de euro în primele patru luni din an, în creştere cu 12% (400 de milioane de euro) faţă de perioada similară din 2017.