SIF-urile au fost vedetele de ieri ale bursei bucureştene. Indicele BET-FI a crescut cu 5,32% într-o zi

Autor: Dan Grigore Ivan 14.06.2018

♦ SIF Moldova devine cel mai valoros dintre cele cinci societăţi, la capătul unei aprecieri zilnice de 12,44%.



După cinci luni grele pentru SIF-uri, tracasate de scăderi după scăderi, indicele BET-FI, format din cele cinci SIF-uri şi Fondul Proprietatea, a afişat ieri o apreciere de 5,32%, una dintre cele mai mari aprecieri zilnice ale unui astfel de instrument din istoria bursei.

Indicele BET-FI încă este în teritoriu negativ, cu o depreciere de peste 3%, în timp ce indicele BET a crescut în aceeaşi perioadă cu aproximativ 7%. În 2017, BET-FI a fost campionul indicilor de la Bucureşti, după ce aprecierea acestuia a fost de peste 30%, susţinută de creşterea şi cu peste 80% a SIF Moldova (SIF2).