Transfer de energie: E.ON preia Innogy printr-o finanţare sindicalizată de 5 miliarde de euro

Autor: Dan Straut 14.06.2018

Grupul energetic E.ON anunţă, joi, sindicalizarea (împrumut acordat de mai multe instituţii de credit, reunite într-un parteneriat) „cu succes” a finanţării de 5 miliarde de euro pentru achiziţionarea companiei maghiare Innogy.

„În contextul unui amplu schimb de active şi participaţii între E.ON şi RWE şi al ofertei voluntare de preluare publică către acţionarii Innogy SE, E.ON a încheiat cu succes sindicalizarea unei finanţări de achiziţionare în valoare de 5 miliarde de euro. Înainte de sindicalizare, angajamentul financiar fusese asigurat de BNP Paribas în calitate de reprezentant unic”, arată un comunicat al E.ON.

E.ON a invitat băncile cu care se află în parteneriat să participe cu obligaţiuni în valoare de câte 400 de milioane de euro fiecare. Toate băncile invitate au participat la achiziţie, ceea ce a dus la o înscriere substanţială peste nivelul estimat. Finanţarea acestei achiziţii constă într-un credit-punte de 3 miliarde de euro şi un împrumut la termen de 2 miliarde de euro, cu scadenţa peste cinci ani. Împrumutul va fi utilizat pentru finanţarea achiziţei de acţiuni Innogy care nu sunt deţinute de RWE.

Luni, grupurile MET şi Innogy (Elmű-Émász) au anunţat semnarea unui acord privind achiziţionarea de către MET a companiei RWE Energie România, deţinută de către Innogy.

Acum, în comunicatul E.ON, dr. Marc Spieker, directorul financiar al E.ON SE, menţionează: „Suntem foarte mulţumiţi de sprijinul impresionant al băncilor în această tranzacţie cu totul deosebită pentru E.ON. Participarea tuturor băncilor invitate subliniază încrederea partenerilor noştri bancari în noua strategie adoptată de noi”.

Grupul german E.ON a intrat în România în anul 2005, când a preluat fostele societăţi de stat din domeniul gazelor naturale şi energiei electrice. Companiile din structura grupului operează o reţea de distribuţie a gazelor naturale în lungime de peste 22.000 de kilometri, respectiv o reţea de distribuţie a energiei electrice de peste 81.000 de kilometri şi deservesc 3,1 milioane de clienţi din 20 de judeţe situate în jumătatea de nord şi în vestul ţării. Grupul energetic E.ON desfăşoară operaţiuni în Germania, Italia, Franţa, Belgia, Republica Cehă, România, Slovacia, Marea Britanie şi Ungaria. Dintre cei peste 40.000 de angajaţi E.ON la nivel global, peste 5.500 lucrează în România.

Conform datelor consemnate recent de EY în raportul „Power transactions and trends: Q1 2018 (PTT)”, doar în Europa, tranzacţiile din sectorul energiei şi al utilităţilor au atins valoarea record de 63,1 miliarde de dolari în primul trimestru al anului 2018. Din această valoare, 96% îl constituie tranzacţiile din domeniul energiei regenerabile, al transportului şi distribuţiei şi activelor integrate.

„Cea mai importantă tranzacţie din Europa a fost preluarea companiei Innogy de către E.ON. Această preluare reprezintă 76% din tranzacţiile din primul trimestru”, arată raportul EY.