Titus Loew, CFO al Siemens România: România este o adevărată pepinieră de talente în domeniul tehnologiei, ceea ce atrage foarte multe companii mari
♦ „Una din zonele de competenţă pe care dorim să le creştem în perioada următoare în centrele de cercetare şi dezvoltare existente în România este cea de securitate cibernetică. Căutăm specialişti de top în acest domeniu“.
Grupul german Siemens, cu activitate în domeniile electrificării, automatizărilor şi digitalizării, a finalizat anul fiscal 2017 (1 octombrie 2016 – 31 septembrie 2017) cu afaceri de 136 mil. euro în România, în scădere cu 15% faţă de anul fiscal precedent.
„Astfel de variaţii anuale ale veniturilor sunt naturale în domeniile noastre de activitate, unde sunt implementate proiecte complexe, care se întind pe mai mulţi ani, nepresupunând o restrângere a activităţii companiei. Din contră, anul fiscal 2017 a însemnat o creştere substanţială a valorii comenzilor noi, de 75%“, spune Titus Loew, CFO al Siemens România.