Distribuitorul de seminţe şi pesticide Biochem din Constanţa, afaceri de 261 mil. lei în 2017: „Am bugetat o creştere cu 15-20%, avem mai mulţi clienţi fermieri“

Autor: Mirabela Tiron 19.06.2018

Compania Biochem din Constanţa, care distribuie către fermierii români seminţe de cereale, pesticide şi îngrăşăminte, controlată de Constantin Chimişliu, a finalizat anul 2017 cu o cifră de afaceri de 261 milioa­ne de lei, faţă de 218 milioane de lei anul anterior, arată datele publice de la Ministerul de Finanţe.

„Am distribuit mai multe seminţe, pesticide, îngrăşăminte anul trecut şi am atras mai mulţi clienţi. Fermierii caută acum pesticide mai de calitate, cu spectru larg de combatere şi cu mai puţine reziduuri“, a spus pentru ZF inginerul agronom Constantin Chimişliu, care a intrat în comerţul cu pesticide în 1991.