Anuarul ZF Cei mai mari jucători din economie a ajuns la ediţia a XIII-a. Catalogul va fi lansat în cadrul conferinţei ZF Cei mai mari jucători din economie organizată pe 28 iunie la hotelul Radisson din Capitală.

Autor: Dana Ciriperu 19.06.2018
Anul 2017 este pentru companiile din România un an pe care nu-l vor uita prea curând. La fel ca 2008. Se încheie astfel un deceniu de zbucium pentru economia locală, pornit cu rezultatele record din 2008, urmat de anii de recesiune care şi-au pus amprenta asupra businessului, pentru ca, la final, România să încheie anul 2017 cu o creştere economică de 7%, printre cele mai mari din Europa.
 
Anul trecut cifra de afaceri a companiilor din România a ajuns, potrivit estimărilor ZF, aproape de 1.350 mld. lei (296 mld. euro), cel mai bun rezultat în lei, dar şi în euro. Este pentru prima dată când cifra de afaceri în euro depăşeşte nivelul din 2008, când cursul de 3,68 lei pentru un euro ducea rulajul companiilor la 295 mld. euro.
 
Anuarul Cei mai mari jucători din economie urmăreşte an de an evoluţia celor mai mari pieţe din economia românească şi oferă imaginea vie a businessului, cu pieţe care cresc, cu sectoare care scad, cu firme care creează locuri de muncă, cu manageri care reuşesc să genereze marje de profit record pentru acţionari, cu firme care au căzut, dar au reuşit să revină în piaţă mai puternice sau cu afaceri care de zece ani se menţin în topul celor mai mari jucători din economie.
 
Anuarul Cei mai mari jucători din economie este cel mai complex produs media dedicat companiilor lider din economia românească. Unde se află fiecare jucător de pe marile pieţe, cu cine se luptă, pe ce pieţe domină capitalul românesc, unde sunt puternici străinii, toate informaţiile sunt cuprinse în catalog. Prin acest proiect editorial,
Ziarul Financiar adună cei mai relevanţi indicatori din viaţa companiilor şi arată astfel imaginea economiei româneşti în 2016 şi 2017, dar oferă şi previziuni pentru 2018.