Isărescu, guvernatorul BNR: Vom discuta cu Asociaţia Română a Băncilor,dar şi cu autorităţile române nebancare cum să stimulăm creditarea astfel încât să contribuie la creşterea economică. Creditul echilibrat, sănătos şi sustenabil poate să fie un motor important

Autor: Claudia Medrega 26.06.2018

BNR intenţionează să discute cu bancherii din Asociaţia Română a Băncilor, precum şi cu reprezentanţii autorităţilor române nebancare pentru a identifica soluţii care să stimuleze creditarea, astfel încât aceasta să devină un motor al creşterii economice durabile, având în vedere că România înregistrează o creştere economică alertă, care nu este însă bazată pe creditarea bancară, ci pe stimululi fiscali şi pe măsuri de stimulare a veniturilor, reiese din declaraţiile guvernatorului BNR, Mugur Isărescu,

“Avem o creştere economică alertă bazată nu pe credit bancar, ci pe stimuli fiscali şi pe măsuri de stimulare a veniturilor, deci acest efect de numitor este relevant. Stimulii fiscali nu pot să fie folosiţi la infinit şi atunci pentru a avea creştere economică în România - şi Banca Naţională este interesată de creşterea economică, însă una de durată-, trebuie să vedem cu ce înlocuim aceşti stimuli fiscali care îşi vor diminua din importanţă. Creditul poate să fie, creditul sănătos, echilibrat, sustenabil, poate să fie un motor important", a declarat Isărescu la IBR la evenimentul "Summer Banking Academy".