Hiperinflaţia a scăpat de sub control: O cafea a ajuns să coste 1 milion de bolivari în Venezuela

Autor: Alex Ciutacu 28.06.2018

O cafea a ajuns să coste un milion de bolivari în Caracas, Venezuela, potrivit Bloomberg.

Doar cu doi ani în urmă, când Bloomberg a lansat „indexul cafelei cu lapte”, o cafea costa 450 de bolivari. Preţul de astăzi reprezintă o cincime din salariul minim lunar.

În alte cuvinte, pentru a cumpăra o cafea, cu cea mai comună bancnotă în circulaţie – cea de 100 de bolivari – ai nevoie de 10.000 de bancnote.

În acelaşi timp, un milion de bolivari nu reprezintă nimic. Potrivit publicaţiei americane, convertiţi în dolari, aceşti bolivari reprezintă 29 de cenţi. Acest contrast ilustrează devastatoarele efecte ale hiperinflaţiei şi cum poate sărăci aceasta o societate.

Cu ultimele creşteri de preţuri – de la 800.000 de bolivari la un milion în doar o săptămână – inflaţia din ultimele 12 luni a ajuns la 43.378%. Analiştii Bloomberg spun că dacă se ia modelul înregistrat în ultimele trei luni şi este proiectat pe tot anul, se ajunge la o imagine sumbră: inflaţie de 482.153%.