Afacerile Veeam Software au crescut de peste două ori în 2017, la 70 mil. lei

Autor: Adrian Seceleanu 03.07.2018
Compania de origine elveţiană Veeam Software, specializată în furnizarea de soluţii care asigură disponibilitatea şi recuperarea datelor, a înregistrat în 2017 în România o cifră de afaceri de 70,3 mil. lei (15,4 mil. euro), în creştere cu 113% faţă de anul anterior, conform datelor disponibile pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice. Profitul net al companiei a urcat cu 12%, la 2 mil. lei (0,4 mil. euro), reprezentând 12% din cifra de afaceri. Numărul mediu de angajaţi a accelerat puternic, ajungând la 313 persoane, cu 182 mai multe decât în anul anterior. 

Compania a intrat pe piaţa locală la finalul anului 2015, iar în 2016 a înregistrat o cifră de afaceri netă de peste 33 milioane lei (7,4 mil. euro) şi un profit net de 1,7 mil. lei (400.000 euro), potrivit datelor de la Ministerul de Finanţe. Pentru 2018 compania se aşteaptă la o creştere de peste 30%, inclusiv pe fondul unei reveniri a investiţiilor din sectorul public, a declarat anterior pentru ZF Dan Popa, director regional pentru România, Bulgaria şi Albania în cadrul Veeam Software. „Anul acesta la nivel mondial preconizăm o creştere de 30%, iar pentru România credem că vom merge peste 30% creştere. Aşteptăm creştere din zona sectorului public pe finalul anului 2018 şi începutul lui 2019. Se pare că se vor debloca nişte proiecte de anvergură acolo, apoi în zona financiar-bancară, unde vom creşte peste media pieţei, şi în zona de utilităţi şi cea de automotive”, a precizat Dan Popa.