Skanska a semnat primul contract de închiriere pentru birourile Equilibrium din Barbu Văcărescu

Autor: Bogdan Alecu 06.07.2018

Suedezii de la Skanska au semnat cu agenţia de marketing şi comunicare Mercury 360 pentru 1.000 mp de birouri în viitorul proiect Equilibrium pe care compania îl dezvoltă în zona Barbu Văcărescu din Capitală, potrivit datelor din piaţa imobiliară.

Acesta este primul contract semnat pentru viitorul proiect de birouri care va fi gata anul viitor. În prezent cei de la Mercury 360 au birourile în Iride Business Park, în zona Dimitrie Pompeiu.